
SERVICE LAPTOP LG GRAM ÎN BUCUREȘTI
REPARAȚII RAPIDE LAPTOP LG GRAM
IT PE ROȚI repară laptopuri LG gram la tine acasă sau la birou, în București și Ilfov, iar din restul țării prin curier gratuit dus-întors. Multe gram sunt aduse din SUA sau Germania și nu au garanție în România: le reparăm aici, cu diagnoza de 99 lei scăzută din reparație.
Service laptop LG gram 14
Service laptop LG gram 15
Service laptop LG gram 16
Service laptop LG gram 17
Service laptop LG gram 2-in-1
Service laptop LG gram Pro și Style
REPARAȚIE LAPTOP LG DE LA: 149 LEI
Reparații laptop LG pentru gram 14, 15, 16, 17, Pro și Style
Service LG la domiciliu pentru baterie, curățare, pastă termică, SSD și Windows
Preluare gratuită în service pentru mufă de încărcare, tastatură, carcasă și placă de bază
Garanție scrisă la fiecare reparație LG: până la 12 luni la piesele noi
8000+
LAPTOPURI REPARATE
10+
EXPERIENȚĂ
0 LEI
TRANSPORT CURIER
100%
TRANSPARENȚĂ
SERVICII DE REPARAȚII PENTRU LAPTOP LG GRAM
Lucrăm pe toate generațiile LG gram: gram 14, 15, 16 și 17, gram 2-in-1 (14T și 16T), gram Pro și gram Style, inclusiv modelele mai vechi de 13 și 15 inch. Facem înlocuire baterie, curățare și pastă termică, display, tastatură, mufă de încărcare, upgrade SSD, reparații de carcasă și de placă de bază. Mulți clienți au gram cumpărat din SUA sau din Germania, fără garanție în România și cu tastatură în alt layout. Diagnoza la noi costă 99 lei și se scade din reparație. Intervenții la domiciliu zilnic 12:00–18:00; telefon/WhatsApp zilnic 10:00–20:00: 0750 472 072. Reparăm și alte ultrabook-uri: service laptop Huawei, service laptop ASUS și service laptop Lenovo.
UNDE FACEM SERVICE LA LAPTOP LG GRAM ÎN BUCUREȘTI ȘI ILFOV?
Venim cu service laptop LG gram la domiciliu oriunde în București, în toate cele 6 sectoare, și în Ilfov, în cele 8 orașe și 32 de comune. Deplasarea se taxează cu 50 lei în București și 100 lei în Ilfov. Suntem pe teren zilnic, de la 12:00 la 18:00, și în weekend; în București, intervenția se poate face în aceeași zi, în funcție de programări.
LOCAȚIA TA NU APARE ÎN LISTĂ?
Sună la 0750 472 072 și verificăm împreună dacă putem veni. Pentru localitățile lipite de București și pentru vizitele programate cu câteva zile înainte găsim aproape mereu o variantă.
EȘTI DIN ALTĂ LOCALITATE?
TRIMITE LAPTOPUL LG GRAM ÎN SERVICE — CURIER GRATUIT
SIMPLU ȘI RAPID
CUM DECURGE INTERVENȚIA LA LAPTOPUL TĂU LG GRAM
Pași clari, fără surprize
1
2
3
4
COMANZI
Pe site (Adaugă în coș), la 0750 472 072 sau pe WhatsApp. Ne spui modelul LG gram și ce se întâmplă cu el.
PROGRAMARE
La domiciliu în București și Ilfov, uneori din aceeași zi. Prin curier: laptopul e ridicat în 24–48 de ore.
DIAGNOSTIC + PREȚ
Venim la tine sau laptopul LG gram ajunge la noi cu curierul. Afli diagnosticul și prețul exact ÎNAINTE de reparație.
REPARAȚIE
Lucrăm după ce îți dai acordul. Acasă stai lângă noi, prin curier primești poze. Plătești la final: card, cash, transfer.
CE PROBLEME APAR CEL MAI DES LA LAPTOPURILE LG GRAM?
DE CE SE ÎNCINGE LAPTOPUL LG GRAM ȘI ÎNCETINEȘTE?
LG gram e foarte ușor, cu o carcasă subțire din aliaj de magneziu și un singur ventilator mic. Când radiatorul se umple de praf și pasta termică se usucă, procesorul își reduce frecvența ca să nu se supraîncălzească: laptopul devine lent, ventilatorul merge continuu, iar partea de sus a tastaturii se încinge.
Rezolvarea e o curățare completă, cu pastă nouă: Arctic MX-4 (149 lei), Arctic MX-7 (249 lei) sau Thermal Grizzly Kryonaut Extreme (349 lei). Comparăm temperaturile în HWiNFO înainte și după. Detalii despre paste pe pagina curățare laptop, iar cauzele generale sunt explicate în ghidul „Laptopul se încinge”.
BATERIA LAPTOPULUI LG GRAM ȚINE PUȚIN SAU S-A UMFLAT. CE FAC?
Gram-ul e cunoscut pentru autonomia mare, așa că scăderea se simte: după 3–4 ani, un laptop care ținea o zi întreagă ajunge să țină câteva ore sau să se oprească brusc la 20–30%. O baterie umflată ridică touchpad-ul sau bombează carcasa de jos și apasă pe componentele din jur.
Dacă bateria s-a umflat, oprește laptopul și nu-l mai încărca. Facem înlocuire baterie laptop cu o baterie compatibilă cu modelul tău LG gram, cu garanție 12 luni: manopera de 149 lei plus bateria, cu prețul confirmat după model.
DE CE NU E BINE SĂ DESFACI SINGUR UN LG GRAM?
La LG gram șuruburile capacului de jos sunt ascunse sub picioarele de cauciuc și sub capace mici lipite. Picioarele se deformează sau se rup ușor la scoatere, iar șuruburile mici, strânse tare, se strică dacă nu folosești surubelnița potrivită. Capacul de magneziu e subțire și se poate îndoi sau crăpa dacă e forțat.
În service desprindem picioarele cu căldură, folosim biți de precizie și punem adeziv nou la montare, ca laptopul să stea drept pe masă. Dacă ai încercat deja și s-a rupt ceva, adu-l oricum: înlocuim picioarele și refacem prinderile carcasei.
DE CE FACE ZGOMOT VENTILATORUL LA LAPTOPUL LG GRAM?
Un vâjâit sub sarcină e normal. Un huruit, un țiuit sau un zgomot de frecare care apare și la navigat pe internet înseamnă însă rulment uzat sau palete care ating carcasa. Un ventilator blocat lasă procesorul fără răcire, iar laptopul se oprește singur sau devine foarte lent.
Înlocuim ventilatorul odată cu curățarea și pasta termică nouă, de la 149 lei manopera, plus piesa, al cărei preț depinde de model. Intervenția durează 1–2 ore, iar ventilatorul nou are garanție 12 luni.
LAPTOPUL LG GRAM NU PORNEȘTE SAU RĂMÂNE CU ECRANUL NEGRU — CE FAC?
Lasă laptopul 30 de minute la încărcătorul original. Apoi forțează o oprire completă: ține apăsat butonul de pornire 15–20 de secunde, eliberează-l și pornește din nou. Dacă ledul de încărcare sau iluminarea tastaturii se aprind, dar ecranul e negru, leagă un monitor extern și apasă Windows + P.
Dacă nici așa nu apare imagine, cauza e hardware: baterie descărcată complet, mufă de încărcare, display, BIOS corupt sau placă de bază. Diagnoza costă 99 lei, respectiv 149 lei pentru placa de bază, și se scade din reparație. Verificările valabile la orice laptop sunt în ghidul „Laptopul nu pornește”.
DE CE NU SE MAI ÎNCARCĂ LAPTOPUL LG GRAM?
Gram-urile din ultimii ani se încarcă printr-un port USB-C, cu un încărcător de 65 W; modelele mai vechi au mufă rotundă. Un încărcător de telefon sau un cablu mai slab nu dă destulă putere, iar laptopul încarcă foarte încet sau deloc. Și mufa se uzează: laptopul încarcă doar dacă ții cablul într-o anumită poziție.
Dacă ai încărcătorul original și problema persistă, verificăm încărcătorul, mufa și circuitul de încărcare de pe placa de bază, apoi îți spunem ce s-a defectat și cât costă. Manopera este 199 lei la mufa detașabilă, 299 lei la cea lipită pe placă și 399 lei când trebuie refăcute și traseele, plus piesa. Verificările de bază sunt în ghidul „Laptopul nu se încarcă”.
LA INSTALAREA WINDOWS, LAPTOPUL LG GRAM NU VEDE SSD-UL. E DEFECT?
De obicei nu. La multe laptopuri cu procesor Intel din ultimii ani, inclusiv la LG gram, poate fi activ în BIOS controlerul Intel VMD, iar kitul de instalare Windows nu afișează niciun disc până nu primește driverul Intel RST. Soluția e încărcarea driverului la instalare, nu schimbarea la întâmplare a setărilor din BIOS, după care un Windows deja instalat poate să nu mai pornească.
Dacă SSD-ul nu apare nici în BIOS, e vorba de un disc defect sau de slotul M.2. Facem instalare Windows cu driverele potrivite, montăm un SSD nou când e nevoie și încercăm recuperarea datelor de pe cel vechi.
POT FACE UPGRADE DE RAM ȘI SSD LA UN LAPTOP LG GRAM?
SSD-ul, da: toate modelele gram au slot M.2 pentru SSD NVMe, iar multe gram 16 și 17 au și un al doilea slot liber, unde adăugăm un SSD fără să atingem Windows-ul. La memorie, gram-urile din ultimii ani au RAM-ul lipit pe placă și nu se poate extinde; doar unele modele mai vechi au un slot liber.
Spune-ne modelul exact și îți confirmăm ce acceptă. Upgrade-ul SSD + RAM pornește de la 149 lei manopera, cu Windows-ul clonat pe noul SSD.
ÎNTREBĂRI FRECVENTE DESPRE SERVICE-UL LAPTOPURILOR LG GRAM
Cât costă reparația unui laptop LG gram?
Manopera pornește de la 149 lei pentru instalare Windows, upgrade SSD sau înlocuire baterie. Curățarea cu pastă termică costă 149–349 lei, în funcție de pastă. Înlocuirea display-ului și reparația mufei de încărcare pornesc de la 199 lei, iar a tastaturii de la 149 lei (249 lei când e prinsă în carcasa de sus), plus piesa. Reparațiile de placă de bază costă între 449 și 799 lei. Diagnoza costă 99 lei (149 lei pentru placa de bază) și se scade din reparație. Nu începem nimic până nu știi prețul.
Faceți service la LG gram la domiciliu în București?
Da. Venim acasă sau la birou în toate cele 6 sectoare și în Ilfov, cu deplasare de 50 lei în București și 100 lei în Ilfov. Pe loc facem schimb de baterie, curățare cu pastă termică, upgrade SSD și instalare Windows; mufa de încărcare, tastatura, carcasa și placa de bază se lucrează în service. Intervențiile la domiciliu au loc zilnic între 12:00 și 18:00, inclusiv în weekend, iar la telefon răspundem zilnic între 10:00 și 20:00. Din restul țării, laptopul ajunge la noi prin curier gratuit dus-întors — vezi pagina Trimite laptopul în service.
Cum aflu modelul exact al laptopului meu LG gram?
Modelul e pe eticheta de sub laptop, de forma 16Z90R sau 17Z90Q, urmat de o variantă după punct. În Windows, „System Information” (msinfo32) arată modelul la System Model. Trimite-ne o poză cu eticheta: după ea alegem bateria, display-ul, tastatura sau mufa potrivite.
Sunteți service autorizat LG?
Nu. Suntem service independent, specializat pe reparații în afara garanției. Dacă laptopul tău LG gram a fost cumpărat din România și e încă în garanție, verifică întâi opțiunile vânzătorului. Pentru orice altceva, îți dăm diagnosticul și prețul înainte de reparație.
Laptopul meu LG gram e cumpărat din SUA sau din Germania. Îl reparați?
Da. Multe LG gram din România sunt cumpărate din SUA, din Germania sau de pe Amazon și nu au garanție aici. Le reparăm ca pe orice alt laptop: aducem piesele compatibile după codul modelului, inclusiv tastaturi în layout US sau german, și reinstalăm Windows în română sau engleză, dacă e nevoie.
Cât durează reparația unui laptop LG gram prin curier?
De regulă 4–7 zile cu totul: 24–48h până ridică curierul laptopul, 24h diagnosticul, 24–48h reparația și 24–48h returul. Piesele LG aduse la comandă pot prelungi termenul.
Carcasa laptopului LG gram s-a crăpat sau s-a îndoit. Se repară?
De cele mai multe ori, da. Carcasa din aliaj de magneziu e ușoară, dar subțire: după o cădere sau după un desfăcut forțat se crapă în colțuri, la balamale sau în jurul șuruburilor. Refacem prinderile și înlocuim capacul sau carcasa de jos când sunt rupte, plus picioarele de cauciuc. Îți spunem dinainte dacă se repară sau trebuie piesă nouă.
Găsiți piese pentru laptopurile LG gram?
Da, pentru majoritatea modelelor: baterii, display-uri, tastaturi, ventilatoare, mufe de încărcare și picioare de cauciuc. Piesele LG gram nu se găsesc de obicei pe stoc în România, așa că le aducem la comandă după codul modelului, iar prețul și termenul ți le spunem înainte de comandă.
